Să vă spun o poveste care o să vă facă să vă cruciți și să vă scuipați în sân. Scriu asta cu mâinile încă tremurând, deși au trecut câteva luni, dar vreau să știe toate mamele și toate fiicele ce înseamnă lăcomia de sânge și cât de rău poate ajunge un om pe care l-ai legănat pe picioare.
Mă numesc Diana și sunt plecată în Italia de 15 ani. Am muncit ca o roabă, am spălat la bătrâni, am curățat casele italienilor până mi s-a crăpat pielea pe mâini de la atâta clor. Tot ce am făcut, am făcut pentru ai mei. În fiecare lună, fără greș, trimiteam 800 de euro acasă.
„Sorine, ai grijă de mama,” îi ziceam fratelui meu mai mare. „Ia-i medicamente, ia-i carne bună, pune-i centrală să nu mai care lemne.” El mă asigura mereu că mama e regină. „E bine, Diano, stă la căldură, se uită la telenovele, n-are nicio grijă,” îmi zicea la telefon. Doar că în ultimii doi ani, nu mă mai lăsa să vorbesc cu ea.
Ba că mama doarme, ba că e la biserică, ba că a trimis-o el la băi la Techirghiol, pe banii mei, să-și trateze reumatismul. Eu, proasta, îl credeam. Cine s-ar fi gândit că propriul tău frate, sânge din sângele tău, te minte cu nerușinare în timp ce tu te spetești prin străini?
Anul ăsta n-am mai rezistat. N-am mai zis nimic, mi-am luat bilet de avion și am aterizat la București pe 24 decembrie. Voiam să le fac o surpriză. Am închiriat o mașină și am condus până în satul nostru, cu portbagajul plin de cadouri, de panettone și haine bune pentru mama.
Când am ajuns în fața porții, am rămas mască. Casa părintească, aia bătrânească pe care mama i-o cedase lui Sorin prin acte acum cinci ani ca să nu aibă „discuții” după moartea ei, era transformată total. O vilă în toată regula, cu etaj, cu termopane scumpe și luminițe de Crăciun de ziceai că e Las Vegas.
Inima mi-a crescut de bucurie. „Uite, mă,” mi-am zis în gând, „Sorin a pus ban pe ban și a făcut ceva frumos pentru mamă.” M-am apropiat de geamul de la sufragerie înainte să bat la ușă. Înăuntru era masă întinsă, miros de sarmale și friptură. Și o vedeam pe Alina, nora Mariei, nevasta lui frate-meu.
Râdea cu gura până la urechi, îmbrăcată într-o rochie roșie de mătase. Și ce credeți? La gât purta șiragul de perle al mamei, moștenire de la bunica, pe care mama zicea că nu-l dă nici moartă. Atunci mi s-a pus primul nod în gât. Unde era mama? De ce nu era la masă cu ei, în seara de Ajun?
Am bătut cu putere în ușă. Când a deschis Sorin, s-a făcut alb ca varul la față. Parcă a văzut un strigoI, nu pe sora lui. „Diana? Ce cauți aici?” a îngăimat el, în timp ce Alina a înlemnit cu paharul de vin în mână. „Unde e mama, Sorine? Am venit s-o văd,” am zis eu, intrând direct în casă.
Sorin a început să se bâlbâie. „Păi… știi, e la o clinică privată, la munte. S-a simțit slăbită și am zis să aibă parte de îngrijire de lux de sărbători, să nu se mai obosească cu gătitul.” Alina a sărit imediat: „Da, dragă, am dat o grămadă de bani s-o știm bine.”
M-am uitat la ea, la unghiile ei făcute cu gel și la perlele mamei. Ceva nu puțea a bine. „La ce clinică? Vreau adresa, plec acum acolo,” am tăiat-o eu scurt. Sorin s-a uitat la Alina, Alina la Sorin. „E târziu, Diana, ninge, drumurile sunt blocate. Stai aici, mâncăm și mergem mâine,” a încercat el să mă înduplece.
Am ieșit afară în curte să iau aer. Simțeam că mă sufoc sub tavanul ăla cu rigips și candelabre. Curtea era plină de zăpadă, dar am observat o cărare mică, bătătorită, care ducea spre spatele grădinii, spre vechea magazie unde tata ținea lemnele și sculele pe vremuri.
Dintr-odată, în liniștea aia de iarnă, am auzit-o. O tuse. O tuse seacă, chinuită, care părea că vine de sub pământ. Mi s-a ridicat părul pe ceafă. M-am dus spre magazie. Pe ușă era un lacăt mare, ruginit. „Sorine, ce e în magazia asta?” am strigat eu, simțind cum mi se urcă sângele la cap.
Frate-meu a ieșit în prag, tremurând. „Nimic, niște vechituri, lasă, vino în casă că răcești.” Dar tusea s-a auzit iar, urmată de un scâncet slab: „Apă… vă rog, un pic de apă…” Era vocea mamei. Am simțit că mi se oprește inima în piept. Mama era acolo, în gerul ăla, sub lacăt.
N-am mai gândit. Am văzut toporul lăsat lângă butucul de tăiat lemne. L-am înșfăcat cu o forță pe care nu știam că o am. Am lovit în lacătul ăla de trei ori, până a sărit cu tot cu ureche. Sorin urla în spatele meu: „Ești nebună, intră în casă, n-ai voie acolo, are demență, e periculoasă!”
Am tras ușa de lemn care scârțâia groaznic. Dinăuntru a ieșit un miros de rânced, de urină și de frig umed. Pe un pat improvizat din niște scânduri goale, acoperită cu două pături roase de molii, stătea mama. Era doar piele și os, fața îi era pământie și ochii adânciți în cap.
„Mama?” am șoptit eu, prăbușindu-mă în genunchi lângă ea. Când m-a văzut, a crezut că e un vis. „Diana… puiul mamii… ai venit să mă iei? Mi-e frig, tată, mi-e așa de frig…” Tremura toată, m-a prins de mână cu degetele ei înghețate și noduroase. Am scos un urlet de durere de s-a auzit în tot satul.
Javrele alea două, fratele meu și nora, o ținuseră acolo de doi ani! Din banii trimiși de mine și-au făcut vilă, și-au luat mașini și au mers în vacanțe, în timp ce pe mama o aruncaseră ca pe un câine bătrân într-o gheretă de scânduri, să moară mai repede și să le rămână totul curat.
I-au zis că „miroase urât” și că „le strică mobila nouă” dacă stă în casă. O hrăneau cu resturi, o dată pe zi, și o lăsau acolo în întuneric. Sorin a încercat să mă ia de braț: „Diano, ascultă, n-ai înțeles, doctorul a zis că îi face bine aerul curat, ea a vrut să stea aici…”
M-am întors spre el cu toporul în mână și cred că a văzut moartea în ochii mei, că a făcut trei pași în spate. „Dacă te mai apropii de mine sau de mama, te crap ca pe un buștean, gunoiule!” am urlat la el. Alina, nora, a început să țipe de pe prispă: „Fă, nesimțito, e casa noastră, ieși din curte!”
N-am mai scos un cuvânt. Am luat-o pe mama în brațe – nu cântărea mai mult de 40 de kile – și am dus-o direct la mașină. Am pornit căldura la maximum, am încuiat ușile și am scos telefonul. Am sunat la 112. „Veniți repede, o femeie e sechestrată și abuzată, e caz de tentativă de omor!”
Poliția a ajuns în zece minute, urmată de o ambulanță. Vecinii s-au adunat toți la porți, uitându-se ca la circ. Sorin încerca să le explice polițiștilor că sunt „probleme de familie”, dar când i-am dus în magazie și au văzut în ce hal era ținută o bătrână de 68 de ani, și polițiștilor li s-a făcut rău.
Le-am pus în mână telefonul cu toate extrasele de cont, cu miile de euro trimise pentru „îngrijirea mamei”. Le-am arătat mesajele de la Sorin în care mă mințea. I-au luat pe amândoi în cătușe direct de lângă bradul de Crăciun. Alina urla ca din gură de șarpe că ea are manichiura proaspătă și că „nu e învățată cu pușcăria”.
„Învață-te, javră,” i-am zis printre dinți, în timp ce asistenta îi punea mamei o mască de oxigen. „Că unde mergi tu, n-ai nevoie de perlele mamei.” Am văzut cum îi bagă în dubă și cum vecinii scuipau în urma lor. Toată lumea știa că „Maria e la Techirghiol”, nimeni nu bănuise ce monștri creșteau în vila aia nouă.
A doua zi am angajat cel mai scump avocat din oraș. Am atacat în instanță actul de donație pentru „ingratitudine gravă” și neîndeplinirea obligației de întreținere. Judecătorul n-a avut nevoie de multe dovezi când a văzut pozele din magazia de lemne și raportul medical al mamei.
Casa a revenit pe numele mamei, iar Sorin și Alina au fost condamnați la închisoare cu executare pentru rele tratamente aplicate minorului sau persoanelor vulnerabile și fraudă. Vila aia pe care au ridicat-o cu sudoarea mea a fost vândută, iar banii i-am pus într-un cont pentru tratamentele mamei.
Acum suntem în Italia, în Sicilia. Mama stă pe o terasă plină de flori, la soare, și se uită la mare. S-a mai împlinit la față, îi place mâncarea de aici și, cel mai important, nu mai tremură de frig. Mi-a zis ieri ceva ce mi-a rupt sufletul: „Diana, am crezut că cel plecat departe mă va uita, dar cel care a stat lângă mine m-a îngropat de vie.”
Să țineți minte: lăcomia nu are limite și unii copii uită că au fost crescuți cu dragoste. Nu lăsați actele pe mâna nimănui până nu închideți ochii. Păcatul față de părinți se plătește aici, pe pământ, cu vârf și îndesat. Eu mi-am recuperat mama, dar pe fratele meu l-am pierdut pentru totdeauna. Și nici că-mi pasă.
