În Sinaia, dacă nu ai un strămoș nobil în ramă, îți inventezi unul ca să supraviețuiești
Mă numesc Dan și timp de zece ani am fost „Magicianul Antichităților” din Prahova. În atelierul meu vechi, care mirosea a șerlac, clei de oase și tutun ieftin, transformam scaune putrede din oboare în piese de mobilier „folosite de Regele Carol”.
Afacerea mergea ceas. Miniștri, magistrați și interlopi cu bani gheață veneau la mine cu genți burdușite cu lei ca să cumpere o bucată de istorie. Eu le-o dădeam, cu tot cu certificate de autenticitate ștampilate cu cerneală falsă și semnate cu pana.
Trăiam într-un lux boieresc: vila mea de pe Colații avea piscină interioară și lambriuri din nuc masiv. Nimeni nu știa că lemnul ăla nu era vechi de o sută de ani, ci era cumpărat de la un depozit de cherestea din Comarnic și tratat cu acid ca să pară mâncat de carii.
Gala Patrimoniului și biroul regal care a costat cât un bloc în Ploiești
Punctul culminant al carierei mele trebuia să fie donarea unui birou secret, care a aparținut chipurile ultimului secretar regal, către muzeul din oraș. Evenimentul era transmis live, cu prezența prefectului și a elitei culturale din județ.
Am lustruit blatul de mahon cu ulei de in până lucea ca o oglindă. În sertarul secret, pe care l-am bătut în cuie ca să pară că nu s-a mai deschis din 1947, am pus câteva scrisori vechi cumpărate dintr-un talcioc din București, scrise de mână de un oarecare.
„Dan e salvatorul istoriei noastre!”, a zis primarul, bătându-mă pe umăr în fața camerelor de filmat, în timp ce ospătarii turnau șampanie scumpă. Mă simțeam de neoprit. Făcusem 80.000 de euro pe un simplu birou făcut dintr-un dulap de bucătărie recondiționat.
Exact când trebuia să tai panglica tricoloră, o voce aspră a tăiat ovațiile din sală.
„Știți domnule primar ce e cel mai funny la biroul ăsta regal?”, a strigat un tip uscățiv, purtând o geacă ponosită, care a ieșit din mulțime direct spre scenă. Era Nelu, fostul meu ucenic pe care îl dădusem afară fără bani cu o lună în urmă.
Nelu a scos o rindea mică din buzunar și, înainte ca paza să se dumirească, a tras o linie scurtă pe piciorul biroului. Vopseaua maronie s-a desprins ca o coajă, lăsând să se vadă o inscripție modernă arsă cu laserul dedesubt: *„PAL Melaminat – Dedeman, 2021”*.
S-a făcut liniște totală. Prefectul a lăsat paharul să-i cadă din mână, spărgându-se în mii de cioburi pe parchetul lustruit. Nelu s-a întors spre camere și a arătat o tabletă plină cu poze din atelierul meu: „Uitați-vă cum face Carol I placajul pe terasă la Dan!”.
Ușile salonului s-au trântit de pereți. Nu era presa, erau mascații de la IGPR, însoțiți de un procuror cu mandat de percheziție. Mi-au pus cătușele direct pe costumul de in alb, în timp ce primarul fugea pe ușa din dos ca un șobolan.
„Dan Ionescu, sunteți reținut pentru înșelăciune calificată și fals în înscrisuri oficiale”, a zis comisarul, trântindu-mă pe capota propriei mele mașini de lux. Vila mi-a fost pusă sub sechestru a doua zi, iar colecția de „antichități” a fost ridicată cu dubele.
Acum stau într-o celulă rece, fără nicio piesă de mobilier regesc, dormind pe o scândură care nu imită nimic. Mi-am vândut minciunile pe bani grei și am primit exact ce meritam: un pat de fier vechi și un dosar penal beton.
