Am condus șapte ore pe o ploaie torențială, de la Cluj până în București. Valea Oltului era blocată de tiruri, ștergătoarele de la Loganul de serviciu scârțâiau pe parbriz, iar eu mă gândeam doar la un duș fierbinte.
Ședințele se terminaseră cu o zi mai devreme. Mă bucuram ca un copil că puteam să-i fac o surpriză lui Răzvan, să prindem măcar duminica împreună, fără telefoane de la muncă.
În blocul nostru din Drumul Taberei mirosea a tocăniță de ceapă și a gunoi neschimbat pe ghenă. Liftul era blocat la etajul șase, așa că am urcat pe jos, gâfâind cu trollerul în mână.
Cheia a intrat lin în broască. Am rotit-o de două ori încet, fără să fac zgomot, ca să nu trezesc pe nimeni la șase dimineața. Voiam să mă strecor în dormitor și să mă cuibăresc lângă el.
Pe holul îngust, lângă cuier, erau aruncați niște pantofi roșii cu toc pe care nu-i mai văzusem niciodată. În aer plutea un miros greu de cafea ieftină la filtru amestecat cu un parfum dulceag, vulgar, care îți muta nasul din loc.
Din bucătărie s-a auzit o linguriță lovind marginea unei căni de tablă. Am încremenit cu geanta pe umăr. Din ușa glisantă a ieșit mama, îmbrăcată în capotul ei vișiniu, pătat pe piept de bulion.
Când m-a văzut, i-au căzut ochii din cap. Cana i-a scăpat din mână și s-a spart de gresia din hol, împroșcând stropi negri pe adidașii mei uzi. S-a albit la față ca varul de pe perete.
— Cristina?! Ce cauți aici, mamă? Nu ziceai că vii abia mâine seară? a șoptit ea răgușit, dând din mâini bezmetică, parcă încerca să mă acopere cu trupul ei uscățiv.
— Am terminat treaba mai devreme, mamă. Ce s-a întâmplat aici? De ce tremuri așa? De unde e cafeaua asta și a cui e jacheta aia de pe cuier? am întrebat, simțind cum mi se pune un nod în gât.
În clipa aia, din dormitorul nostru s-a auzit un râs înfundat de femeie, urmat de vocea groasă a lui Răzvan. „Hai, mai stai zece minute, nu te mai foi atâta că e devreme”. Mi-a fugit pământul de sub picioare.
Am împins-o pe mama la o parte cu cotul. Femeia s-a agățat de mâneca paltonului meu cu niște degete uscate și noduroase. Se uita la mine cu o privire vinovată, dar încăpățânată, care m-a scârbit instant.
— Stai cuminte, Cristina! Nu intra, nu face circ la ora asta! Nu trezi vecinii, ce-o să zică lumea din bloc? Nu te băga acum, vorbim noi după!
N-am ascultat-o. Am izbit ușa dormitorului de perete cu atâta forță încât clanța a lăsat o gaură în tencuială. Aerul din cameră era stătut, cald, încărcat de miros de sudoare și de așternuturi nespălate.
În patul meu, pe cearșafurile albe cumpărate din primul meu salariu de la multinațională, Răzvan stătea tolănit în chiloți. Lângă el, cu plapuma trasă până la gât, era Alina. Verișoara mea de la țară, fata pe care o ținusem pe banii mei la facultate în București.
Răzvan a sărit ca ars, împleticindu-se în cearșaf și căzând în genunchi pe covor. Alina a scos un țipăt scurt, și-a tras perna peste față, dar n-a apucat să ascundă rânjetul ăla obraznic pe care i-l știam prea bine.
— Cine e femeia din patul meu, ticălosule?! am urlat, iar vocea mi s-a spart într-un răcnet care a cutremurat geamurile termopan. În casa mea?! În patul în care dorm eu, javră ordinară ce ești?!
— Cristina, potolește-te, lasă-mă să-ți explic, a bâiguit Răzvan, încercând să-și tragă pantalonii de trening pe el. E o neînțelegere, a rămas peste noapte că n-avea cu ce să ajungă în Militari…
— N-avea cu ce să ajungă și s-a dezbrăcat în patul meu?! Cu tine?! am strigat, făcând doi pași spre Alina. Am vrut să o apuc de părul ăla vopsit blond ieftin, dar m-am simțit trasă violent înapoi de braț.
Era mama. Nu ca să mă liniștească. S-a așezat în fața patului, între mine și Răzvan, cu brațele deschise, apărându-i pe ei doi ca o cloșcă. În ochii ei nu era pic de milă pentru mine, fiica ei.
— Termină odată cu urletele astea de nebună! a răcnit mama la mine, împingându-mă în piept cu podul palmei. Nu mai da vina pe băiat! Tu ești de vină pentru tot ce se întâmplă aici! Numai tu și ambițiile tale proaste!
Cuvintele mamei m-au lovit mai rău decât dacă mi-ar fi tras cineva o palmă peste față. Îmi vâjâiau urechile. Mă uitam la ea, la femeia care mă crescuse singură după ce murise tata, și nu o mai recunoșteam.
— Eu sunt de vină? am întrebat cu vocea sugrumată, arătând cu degetul spre Alina, care acum își căuta tacticos sutienul pe covor. Eu, care muncesc cincisprezece ore pe zi ca să plătesc rata la apartamentul ăsta?
— Da, tu! a țipat mama, iar scuipatul îi sărea din gură de furie. Tu, care umbli numai prin delegații și ședințe! Ai treizeci și patru de ani și ești stearpă! Nu ești în stare să-i faci un copil băiatului ăstuia!
Răzvan a lăsat capul în jos, dar n-a zis nimic. Se uita pe furiș la mama, dând din cap scurt, complice. Alina s-a ridicat din pat, învelită în cearșaful meu, și a zâmbit strâmb, sprijinindu-se de șifonier.
— Nu mai face atâta teatru, Cristina, a zis Alina cu un tupeu care mi-a tăiat respirația. Tanti Doina știe de noi de trei luni. Ea mi-a dat cheia de la apartament când ai plecat tu la Timișoara luna trecută.
Mi-am întors privirea spre mama. Femeia nu clipea. Își ținea mâinile încrucișate peste capotul pătat, cu bărbia ridicată, sfidătoare. Nu avea nicio urmă de regret. Părea chiar mândră de isprava ei.
— Da, eu i-am dat cheia! a recunoscut mama fără să ezite. Răzvan e bărbat în toată firea, are nevoie de o familie adevărată, nu de o contabilă rece care vine acasă doar să doarmă și să se plângă de rate! Alina e tânără, e fată curată de la noi din sat, are sânge bun!
— Tu… tu ai băgat-o în patul lui? am șoptit, simțind cum mi se înmoaie genunchii. Tu, mama mea? Pe banii mei, în casa mea pe care o plătesc lună de lună, în timp ce Răzvan stă pe canapea și așteaptă să-i pice din cer?
— Fata e însărcinată, Cristina, a aruncat mama bomba, privind în ochii mei fără să clipească. În două luni o să se vadă. Răzvan o să fie tată. Dacă tu n-ai fost în stare să fii femeie, lasă-i pe alții să-și facă un rost!
Ceva s-a rupt în mine în secunda aia. Toată durerea, toată dragostea de fiică și de soție credincioasă s-a evaporat într-o fracțiune de secundă. În locul lor a rămas o liniște de gheață, rece și ascuțită ca o lamă de brici.
Am început să râd. Un râs scurt, sec, care i-a făcut pe toți trei să se uite speriați la mine. Răzvan s-a tras un pas înapoi, izbindu-se cu spatele de noptieră. Alina și-a strâns mai tare cearșaful la piept.
— O familie adevărată, zici? am spus eu încet, călcând apăsat spre biroul din colțul camerei. Un rost pe spinarea mea, nu? V-ați făcut socoteala că eu muncesc ca un rob, iar voi trăiți ca boierii aici?
Am deschis sertarul de jos și am scos dosarul cu acte de proprietate. L-am trântit de măsuța de machiaj atât de tare încât s-a crăpat sticla. Mama a tresărit, ducându-și instinctiv mâna la piept, dar nu mai aveam milă.
— Răzvane, băiatule de familie, ia zi-le tu doamnelor din viața ta pe numele cui e contractul de vânzare-cumpărare? Cine e trecut la bancă ca unic titular al creditului ipotecar semnat înainte de nuntă?
Răzvan a înghițit în sec. Culoarea îi dispăruse complet din obraji. Știa foarte bine. Refuzase să fie trecut pe contract ca să nu-l execute fiscul pentru datoriile vechi de la firma lui falimentară de piese auto.
— Tu… Cristina, hai să discutăm omenește, a încercat el să dreagă glasul, întinzând o mână spre mine. Nu poți să ne lași pe drumuri, Alina n-are unde să se ducă, căminul s-a închis pentru vacanță…
— Omenește?! am răcnit, aruncându-i dosarul direct în față. Hârtiile s-au împrăștiat pe jos ca niște frunze uscate. Vă dau fix zece minute! Tu, curva ta gravidă și mama care te-a pețit! Zece minute să vă luați boarfele și să zburați de aici!
— Nu poți să mă dai afară din casa ta, sunt mama ta! a urlat bătrâna, începând să plângă isteric, cu sughițuri false. O să te bată Dumnezeu, Cristina! O să ajungi o bătrână singură și amărâtă!
— Prefer să mor singură decât să mai respir același aer cu o șarpe ca tine! am zis, scoțând telefonul din buzunar și tastând 112. Dacă în zece minute nu sunteți pe casa scării, vă scot cu mascații pentru violare de domiciliu!
Nu le-a venit să creadă până n-au văzut ecranul aprins cu apelul către dispecerat. Alina a început să bocească în hohote, căutându-și hainele pe sub pat, fără nicio urmă din tupeul de mai devreme.
I-am văzut cum își aruncau lucrurile în doi saci menajeri negri, de o sută de litri. Răzvan își trăgea blugii pe el cu mâinile tremurând, scăpând cheile pe parchet. Nu mai avea privirea aia arogantă.
Mama mă blestema printre dinți, legându-și baticul negru pe cap. Îmi spunea că nu mai sunt fata ei, că o să plătesc pentru fiecare lacrimă pe care o varsă ea azi pe scările blocului.
— Pensia pe care ți-o trimiteam în fiecare lună la țară s-a terminat, mamă, i-am spus rece, ținându-le ușa de la intrare deschisă larg. Să te țină Răzvan din salariul lui de vulcanizator. Și Alina din alocația copilului.
I-am împins pe hol cu picioarele sacii lor de gunoi plini cu haine. Ușa grea metalică s-a trântit în urma lor cu un zgomot înfundat, care a răsunat pe toată casa scării ca o sentință definitivă.
Am rămas singură în hol. Mirosea încă a parfumul Alinei și a cafeaua vărsată pe gresie. Am luat o cârpă, o găleată cu clor și m-am apucat să frec podeaua până când mi-au sângerat palmele.
La ora unsprezece am chemat un lăcătuș și am schimbat ambele butuci de la ușă. Cearșafurile din dormitor, pernele, plapuma, chiar și salteaua le-am târât până la ghena de gunoi din spatele blocului.
Au trecut șase luni de atunci. Divorțul s-a pronunțat rapid, din vina lui exclusivă, iar el n-a avut curaj să ceară nici măcar televizorul pe care îl luasem în rate prin cardul meu de cumpărături.
Am auzit de la o vecină din satul mamei că Răzvan a șters-o în Italia la cules de căpșuni imediat ce Alina a născut. A lăsat-o pe fată cu copilul pe capul mamei mele, într-o căsuță bătrânească cu soba spartă.
Mama mă sună uneori de pe numere necunoscute, plângând în receptor că n-au bani de lemne pentru iarnă și că laptele praf e scump. Nu-i răspund niciodată. Îi închid direct în nas, fără o vorbă.
Apartamentul meu e acum curat. Miroase doar a lămâie și a tămâie arsă la geam. Pentru prima dată după zece ani de căsnicie, dorm singură într-un pat mare și știu exact cine are cheia de la ușa mea.
