Timp de 30 de ani, mâinile mele n-au știut ce e aia manichiură. Au știut doar aluatul, cuptorul încins și sudoarea de la ora 4 dimineața. În timp ce Marcel stătea „la costum”, calculând profitul în casa de marcat, eu eram „sclava” din spate, cea care făcea ca orașul să stea la coadă pentru o felie din plăcinta mea.
Când mi-a aruncat actele de divorț pe masă, n-a avut nici măcar decența să se uite în ochii mei. Loredana, fetița asta care n-a muncit o zi în viața ei, stătea lângă el cu telefonul în mână, făcând poze pentru Instagram. Marcel s-a uitat la mine cu un dispreț care m-a tăiat mai rău decât orice cuțit de bucătărie.
„Carmen, dragă, ești bătrână. Miroși mereu a aluat și a prăjeală. Restaurantul are nevoie de o imagine proaspătă, de cineva ca Loredana, nu de o femeie care arată de parcă a ieșit din cuptor”, mi-a spus el râzând.
Am plecat cu o valiză și cu apartamentul ăla de două camere la care am plătit ratele împreună. M-au scos din propria afacere ca pe un gunoi. Loredana a pus imediat stăpânire pe paginile de socializare ale restaurantului, poze, filtre, „patroana” în sus și în jos.
Apoi, a venit ziua cea mare. M-am dus să iau niște acte rămase la contabilitate și i-am văzut în fața restaurantului. Era presa, era domnul Georgescu, marele investitor internațional. Se semnau actele pentru 5 milioane de euro. Marcel strălucea de aroganță.
Georgescu, un tip sobru, a cerut o degustare. Voia să guste faimoasa „Plăcintă a Casei” înainte să transfere banii. Loredana a adus farfuria, legănându-se pe tocuri, sigură pe ea. Omul a luat o mușcătură. A făcut o pauză. Și-a scos șervețelul și a scuipat totul în el.
„Asta e o glumă?! Are gust de carton! Unde e savoarea, unde e sufletul pentru care am venit aici?” a urlat Georgescu, trântind servieta pe masă. Marcel era alb ca varul, a început să urle la bucătari în interior.
L-am auzit pe șeful bucătarilor, un om cu care am lucrat ani de zile, trântindu-i șorțul în față: „Marcel, ești un idiot! Fără doamna Carmen suntem pierduți. Ne-ai lăsat rețetarul, dar ingredientele secrete erau doar în capul ei! Ea a plecat, odată cu ea a plecat și magia. Noi am pus doar făină și zahăr, ca la cantină!”
Georgescu s-a ridicat, și-a aranjat sacoul și a privit spre Marcel cu o scârbă infinită: „Ați vândut aurul ca să păstrați o cutie goală. Afacerea asta nu mai valorează nici doi lei fără ea. Contractul e anulat!”
Karma e o doamnă care nu uită niciodată. În trei luni, clienții fideli au dispărut, datoriile s-au strâns ca un laț, iar Loredana l-a lăsat pe Marcel imediat ce a văzut că nu mai are cu ce să-i plătească gențile scumpe. S-a dus la altul, mai bogat, mai tânăr.
Georgescu m-a găsit la mine acasă. Nu s-a uitat la ridurile mele, ci la ce am în minte și în mâini. Acum, un an mai târziu, sunt CEO-ul propriului lanț de patiserii de lux.
Ieri, un bărbat gârbovit, cu haine ponosite, a venit la poarta fabricii. Era Marcel. Voia să se angajeze șofer, să care lăzile cu marfă pe care le făceam eu. Paza nici nu l-a lăsat să se apropie.
Bărbații proști înlocuiesc o regină cu o slujnică, fără să știe că regina era cea care le ținea coroana pe cap. Eu mi-am recuperat coroana singură.
