Zici că suntem blestemați. Avem 35 de ani, rate la bancă de ne sugrumă salariile și un apartament cu două camere care ne-a mâncat toți banii de nuntă. Dar coșmarul abia a început.
Mama lui, tanti Florica, a venit „doar pentru o săptămână”. Sunt șase luni de când ne suflă în ceafă. Femeia asta e o acritură care n-a avut niciodată viață proprie și vrea să o trăiască pe a noastră.
Prima dată am cedat când a venit cu noi la cumpărături. Am vrut să luăm ceva de mâncare rapidă, ea a început să urle în mijlocul Carrefour-ului: „Ce e porcăria asta? Eu gătesc românește, nu mâncați chimicale!”.
Și-a luat soțului meu, la 35 de ani, cămăși de parcă era elev la liceu. „Asta îți vine bine, mami, nu ce alege nevastă-ta, că ea are gusturi de prostie”. Am tăcut, că bărbatul meu e „băiatul mamii” și se uită la mine de parcă eu sunt aia nebună.
„Auzi, mamă soacră, la mine în casă nu intri tu cu cheia când ți se scoală ție!”
Am pus piciorul în prag săptămâna trecută, când am vrut să plecăm la o nuntă. Ea s-a îmbrăcat „la patru ace” și s-a urcat în spate. I-am zis în față: „Doamnă, nu mergeți cu noi. E ieșirea noastră, nu excursie cu școala”.
A început să plângă de crocodil, iar soțul, slab de înger, mi-a șoptit: „Las-o, ce are dacă vine? Să nu zică lumea că o neglijăm”. M-am simțit ca o străină în propria viață.
Seara, când am ajuns acasă, am găsit-o în dormitorul nostru. Umbla prin șifonier. A zis că „aranjează rufele”. Apoi a scos bomba: „De luna asta, banii de economii îi țin eu. Voi îi cheltuiți pe prostii, în loc să strângeți pentru pământul de la țară pe care vrea să-l ia fiu-meu”.
Am simțit cum îmi explodează o venă în tâmplă. I-am zis scurt: „Ieșiți din cameră. Acum”. A ieșit bufniind, aruncând cu replici despre cum „am stricat băiatul”.
Aseară, a gătit. Sarmale. Mirosea toată casa a ceapă călită. Am văzut-o cum ascunde o geantă sub patul din camera oaspeților. Când a plecat la piață, am intrat acolo ca o hoață.
Nu erau economiile noastre. Erau extrase de cont pe numele soțului meu, cu credite făcute pe ascuns de mama lui, pe numele lui, ca să-și plătească ea datoriile de la jocurile de noroc unde mergea „la biserică”.
Și mai era ceva: un bilet de avion pentru „băiatul mamii”, cu destinația Anglia, pe un TIR, aranjat fără ca el să știe.
Când s-a întors, era calmă, cu plasa de zarzavaturi. Soțul meu stătea la masă, gata să mănânce sarmalele. Am trântit dosarul pe masă și am zis: „Întreabă-l pe fiul tău de ce e dator la cămătari în numele tău”.
S-a făcut albă ca varul. Soțul meu a înghețat cu furculița în aer. Ea a început să urle că „o omor”, că „nu respect bătrânii”, că „am complotat împotriva ei”.
Am luat valiza ei de pe hol și am aruncat-o în fața blocului, direct în noroi. I-am zis: „Du-te la pământul tău de la țară, că aici n-ai ce căuta”.
S-a uitat la mine cu o ură pe care n-am să o uit niciodată. „Ai să plângi după mine, că fiul tău e un ratat fără mine”, a strigat în scara blocului.
Soțul meu nu a zis nimic. A rămas tăcut, uitându-se la actele alea de parcă îi vedea moartea în față. Nu m-a apărat. Nu a deschis gura. Doar a început să mănânce sarmalele, cu mâinile tremurând.
Mi-am făcut bagajul. Dacă ăsta e bărbatul cu care trebuie să-mi trăiesc viața, prefer să dorm sub pod decât lângă el.
